Bucurestiul este capitala Romaniei si prin urmare ar trebui sa fie cel mai dezvoltat oras al tarii noastre, sa fie un exemplu pentru celelalte orase, sa fie oaza noastra de publicitate in comnunitatea europeana, sa fie mijlocul de intermediere cu Occidentul. In ciuda acestor aparente pe care dorim sa le cream, Bucurestiul este de fapt un oras lipsit de culoare, un oras al poluarii si al strazilor mari, un oras impietrit, in care gri-ul este caracteristica predominanta.

Potrivit unor analisti, capitala Romaniei este „o padure de beton”. Arhitectii propun autoritatilor sa nu mai asfalteze haotic tot ce le iese in cale si sa reconstruiasca gradini publice, parcuri si zone verzi, elemente din ce in ce mai rare in Bucurestiul de astazi, spun cei de pe programele mass-media televizate. De asemenea, afirma ca vechiul Bucurescti avea o frumusete aparte, era coerent din punct de vedere peisagistic. Din pacate ultimii 20 de ani si-au pus amprenta asupra constituirii acestuia ca oras asfaltat, oras al betoanelor si al asfaltului, ce ne fura oxigenul, imaginatia, confortul, gandirea psihica si starea de dispozitie.

Cei care locuiesc in Bucuresti sufera de mai multe boli respiratorii decat cei care locuiesc in zonele de munte sau de mare, si care de cele mai multe ori se simt sufocati locuind intr-un oras lipsit de personalitate, lipsit de verdeata. Zona raului Dambovita, care strabate capitala trebuia sa fie reabilitata, sa fie supusa unui program de investitie si remodernizare, dar pana acum a fost rezultatul promisiunilor desarte, prin care li se promiteau bucurestenilor barcute pe apa, insule de verdeata si zone mult mai bogate in peisaje verzi, parcuri pentru copii si zone de agrement.

Ramane de vazut daca noua conducere va pune in practica aceste proiecte, care momentan probabil zac in sertarele primariilor si asteapta sa fie vazute si aplicate, incat sa redea o oaza de liniste, un gram de verdeaza si o speranta tuturor locuitorilor.